Teodora Elena Zaldea

Informații de contact
[email protected]

Teodora Elena Zaldea, doctorand în științe juridice în cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova, absolventă a Facultății de Administrație publică, specializarea Administrație europeană din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative București, a programului masteral „Spațiul public european” din cadrul aceleiași universități, precum și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Danubius” Galați.

Autoare a volumelor:
1) „Procesul legislativ al Uniunii Europene. Scurtă incursiune în „laboratoarele” adoptării legislației europene”, Editura Institutul European, Iași, 2017;
2) „Educația în viziunea doctrinei social-democrate”, Editura Sfera, Bârlad, 2014.

Dar și a unor articole apărute în revistele de specialitate:
1) Cetățenia Europeană – componenta a Uniunii fondata pe drept, Revista de științe juridice a Facultății de Drept Craiova, nr. 1/2018, p. 148-169
2) Problematica răspunderii și responsabilității juridice in doctrina juridică contemporană, Revista Universul Juridic, nr. 9/2019
3) Problematica începerii mandatului europarlamentarilor. Proceduri specifice, Revista Curierul judiciar nr. 6/2019
4) PARTICIPAREA LA ALEGERILE PENTRU PARLAMENTUL EUROPEAN SAU DESPRE PRIMA OBLIGAȚIE CE ÎI REVINE UNUI CETĂȚEAN EUROPEAN, Analele Universității de Vest Timișoara seria Drept nr. 2/2019