

Ștefan Diaconescu
Managing Associate, Mușat & Asociații
Ștefan Diaconescu este un cunoscut practician de drept penal, cu peste 10 ani de experiență juridică în acest domeniu, timp în care a oferit servicii complexe de asistență juridică și reprezentare către numeroase persoane juridice și fizice (în special oameni de afaceri și politicieni) în fața organelor de urmărire penală și a instanțelor naționale de judecată, la toate nivelurile.
Ștefan a obținut rezultate remarcabile în proiecte importante care au inclus asistență pentru companii (conformitate, reglementare și investigații interne) în vederea evitării sau prevenirii urmăririi penale, în probleme care au inclus infracțiuni de corupție, infracțiuni economice, drept aviatic, drept energetic, proprietate intelectuală sau achiziții publice.
Realizările lui Ștefan au condus la câștigarea premiului Rising Star pentru 2021, acordat de către Euromoney legal Media Group, parte agrupului IFLR1000, și a premiului Avocat de Top în drept penal la Gala Avocați de Top 2022, organizată de Finmedia și de revista Piața financiară.
Recent, Ștefan a fost selectat pentru a participa la Programul Starlight organizat de Hertie School Berlin și Hungarian Helsinki Committee. Acest program inovator, fondat de Uniunea Europeană, va reuni 58 de avocați specializați în drepturile omului din peste 18 țări ale UE, cum ar fi: Germania, Italia, Spania, Belgia și Olanda.
Arii de practică: Drept Penal/Dreptul Penal al Afacerilor, Drept Societar & Comercial, Litigii