Sorina-Elena Oncescu

Compliance Manager – East Europe, Turkey and Israel – SLB/fka. Schlumberger

Sorina a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în anul 2013, iar în 2014 a finalizat programul de masterat în Dreptul Muncii în cadrul aceleiași facultăți.

Are peste 13 ani de experiență profesională, dintre care aproximativ zece ani în industria energetică, într-un mediu internațional, activând în domenii aflate la intersecția dintre dreptul muncii, HR compliance, guvernanță și operațiuni de resurse umane. În prezent, ocupă funcția de Compliance Manager, având responsabilități regionale pentru Europa de Est, Turcia și Israel. Activitatea sa se concentrează în principal asupra aspectelor de dreptul muncii, prevenirii și gestionării riscurilor de conformitate și transformării cerințelor juridice în procese și controale aplicabile în practică.

Experiența sa internațională include trei ani de activitate profesională în Columbia, precum și colaborarea constantă cu echipe locale, regionale și globale. De-a lungul carierei, a dezvoltat strategii, politici, proceduri și playbook-uri juridice și de conformitate, a coordonat proiecte cu impact în mai multe jurisdicții și a susținut workshopuri și inițiative dedicate consolidării culturii de compliance la nivel organizațional.

Anterior activității în industria energetică, a fost implicată în proiecte din domeniul imobiliar, financiar-bancar, societar și al achizițiilor publice, dobândind experiență în negocierea și redactarea contractelor comerciale și în acordarea de consultanță juridică.

A desfășurat, de asemenea, activități în domeniul educațional și al formării profesionale, în calitate de trainer și colaborator extern al Facultății de Drept a Universității din București la disciplina Teoria generală a dreptului.

Vorbește limbile română, engleză, spaniolă și franceză și are cunoștințe de limba portugheză.


Ultima actualizare a acestei pagini: 30 iulie 2026