Sorin David
Sorin David este partener coordonator al D&B David si Baias. Este membru în Baroul Bucureşti din anul 1991 şi arbitru al Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie. A absolvit instituţii de învăţământ superior din România (doctorat summa cum laude), Statele Unite ale Americii (Masterat în Drept fiscal – “with honors”) şi Olanda (studii post-universitare). Sorin David este cadru universitar al Facultăţii de Drept din Bucureşti, unde predă dreptul comercial şi dreptul concurenţial. Este expert în domeniul societăţilor comerciale şi al grupurilor de societăţi, în dreptul concurenţial şi în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor.Sorin David este autor al unui număr de peste 20 de articole de drept în publicaţii de specialitate din România sau din străinătate. De asemenea, a publicat în coautorat lucrarea intitulată “Legea Societăţilor Comerciale. Comentariu pe articole”, una dintre lucrările de referinţă privind dreptul societăţilor comerciale din România, premiată de Academia Romana.
Sorin David a participat la diferite proiecte vizând armonizarea legislaţiei româneşti cu reglementările UE şi alinierea la practicile internaţionale. Printre domeniile sale de specializare se numără concurenţa, drept comercial, protecţia consumatorului.
Recent, Sorin David a acordat consultanţă unui număr semnificativ de clienţi din domeniul producţiei, distribuţiei şi comercializării de bunuri de larg consum, în cadrul unor tranzacţii importante. A acordat consultanţă şi a coordonat proiecte de anvergură constând atât în achiziţii, cât şi în restructurări ale unor societăţi româneşti sau filiale româneşti ale unor societăţi multinaţionale.
:: Sorin David este membru JURIDICE.ro [click aici pentru detalii]
:: Mențiuni în articole JURIDICE.ro [click aici pentru toate articolele]
:: Speaker la dezbaterile Societății de Științe Juridice [click aici pentru lista participărilor]
:: Participări la conferințele Societății de Științe Juridice [click aici pentru lista participărilor]
:: Participări la evenimente [click aici pentru evenimente]
:: Autor de carte juridică [click aici pentru detalii]
:: Interviu JURIDICE.ro: Sorin David: [Noi suntem vinovați de aplicarea celor două articole din TFUE]
:: Interviu JURIDICE.ro: Sorin David: [Avocatul este o fiinţă adaptabilă]
Ultima actualizare a acestei pagini: 1 august 2022