Simona Maria Vrăbiescu Kleckner 

Simona Maria Vrăbiescu Kleckner este descendenta unei ilustre familii boiereşti româneşti din Oltenia – ce a avut ca înaintaş pe Banul Baba Novac, fiică şi respectiv nepoată a conf. George Vrăbiescu*) şi av. Nicolae Vrăbiescu, remarcabili jurişti din perioada interbelică – doctori în drept la Paris, şi nepoată prin alianţă a marelui profesor latinist Nicolae Herescu.

În 1965 a emigrat în SUA, unde s-a afirmat ca o personalitate de talie internaţională a biblioteconomiei juridice şi, dând dovadă de un imens patriotism, s-a implicat activ în comunitatea românească şi slujirea cu devoţiune a intereselor majore ale României.

Pentru meritele sale deosebite a fost decorată de Preşedintele Emil Constantinescu cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Căpitan (2000), Majestatea Sa, Regele Românilor, conferindu-i Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate (2008).

Educaţie
Diploma de licenţă la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, 1949 – unde a studiat cu legendari profesori ca Istrate Micescu, Mihai Dodel Eliescu, Tudor Popescu, Alexandru Vălimărescu, G. Dumitriu, Dorel Dumitrescu, I.G. Gruia, George Strat, Aristide Basilescu, I.N. Finţescu, Constantin Daşcovici, Mihai Oroveanu, Jean Vermeulen, P. Viforeanu, Vintilă Dongoroz, George Vrăbiescu ş.a.
Masterate în informatică la Columbia University, 1969 şi în drept internaţional public la New York University, 1973.

Poziţii
Asociat curator la Biblioteca Juridică a Universităţii New York, 1969-1974;
Şefa Bibliotecii Juridice ONU, 1975-1986;
Şefa Secţiei de Referinţe şi Bibliografii a Bibliotecii Dag Hammarskjold a ONU, 1986-1987;
Directoarea Bibliotecii Curţii Federale de Comerţ Internaţional a SUA, 1987-1996.

Activitate politică şi civică
Co-Preşedinte, din 1991, şi Preşedinte, din 1996, al organizaţiei ACORD, Comitet politic pentru promovarea democraţiei în România printr-o intensă activitate de lobby la Congresul SUA şi alte autorităţi americane, 1990-1998.
Consilier de Stat şi Personal al Preşedintelui Emil Constantinescu pro bono, la Palatul Cotroceni, iunie 1999-decembrie 2000.

Autor
O Mărturie Provocată – Bucureşti, Themis Cart, 2004, 399 p. – analiză a mandatului prezidenţial 1996-2000;
Din Exil – Lobby în SUA pentru România, 1990-1998 – Bucureşti, Ziua, 2006, 423 p. – carte dedicată, după spusele autoarei – ce-i rezumă magistral întregul său crez de o viaţă: „memoriei tuturor celor care au luptat pentru ţară, tradiţie şi credinţă, celor care au murit şi celor care au supravieţuit în închisorile din România, precum şi românilor de pretutindeni care au păstrat obiceiurile strămoşeşti în exil şi s-au dedicat ţării„;
Pe urmele mele în două lumi: România – SUA. Romanul unei vieţi – cronica unei epoci – Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2 vol., 2013-2014, 656 + 592 p. – memoriile autoarei.


*) George G. Vrăbiescu (1892-1985) – doctor în Ştiinţe Juridice al Facultăţii de Drept din Paris, specializat în drept penal, membru al Societăţii Închisorilor şi a Legislaţiei Criminale din Franţa. În timpul studenţiei pariziene a publicat articole în serviciul Patriei în Tribune Roumaine. Ofiţer de artilerie combatant în Primul Război Mondial, decorat cu Crucea Comemorativă (1922) şi Medalia Victoria (1923) ale Marelui Război.  A profesat avocatura în perioada 1915-1925. Conferenţiar la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti (1926-1951 – când a fost disponibilizat de regimul comunist, împreună cu mulţi dintre colegii săi) – unde a predat drept procesual penal, inclusiv pentru studii doctorale, şi criminalistică, fiind coleg de catedră cu marii profesori şi cărturari Vintilă Dongoroz şi Vespasian V. Pella şi prieten apropiat al lui Istrate Micescu. Membru şi Consilier Permanent al Consiliului Legislativ (1926-1948 – anul desfiinţării instituţiei de către regimul comunist), activând la Secţia I de Drept Public şi, în cadrul operei de unificare legislativă căreia i s-a dedicat, lucrând, sub coordonarea acad. Ioan Ionescu-Dolj şi alături de prof. Ion Rădulescu, la proiectele Codurilor penal şi de procedură penală din 1936 (Codurile Carol al II-lea), intrate în vigoare în timpul ministeriatului la Justiţie al lui Valer Pop, şi pentru care a fost considerat coautor. A participat la conferinţele Asociaţiei Juridice Dissescu din cadrul Fundaţiei Carol I şi la şedinţele Cercului de Ştiinţe Penale (1922-1943). Pentru prodigioasa sa activitate profesională a fost decorat cu Ordinele Steaua României în grad de Ofiţer (1928) şi Comandor (1942) şi, respectiv, Coroana României în grad de Comandor (1936). După căderea Cortinei de Fier, a refuzat cu demnitate orice compromis cu noul regim impus de sovietici, inclusiv oferta de a lucra în cadrul nou înfiinţatului Institut de Cercetări Juridice, mulţumindu-se cu modesta sa pensie. În anul 1964 a donat valoroasa sa bibliotecă juridică Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti. (A se vedea Simona Maria Vrăbiescu Kleckner – Cuvânt de prezentare şi Conf. univ. Dr. Lavinia Valeria Lefterache – Prefaţă, ambele la lucrarea antologică „George G. Vrăbiescu – Cursuri de Drept procesual penal şi de Criminalistică. Prelegeri, studii, articole, comentarii şi opinii juridice / Nicolae G. Vrăbiescu – Articole, comentarii şi opinii juridice, sociale şi politice” – București, Themis Cart, 2009, 808 p.)