

Sever-Cristian Enache
Enache Sever-Cristian este student în anul al-IV-lea în cadrul Facultății de Drept, Universitatea din București. Pe parcursul anilor studiu, fiind o fire extrem de pragmatică, s-a implicat activ în diverse activități, atât școlare, cât și extracurriculare, precum activități sportive, trupa de teatru, concursuri studențești, procese simulate de drept public și privat sau practică juridică la diverse societăți de avocatură și instituții de stat, toate acestea jucând un rol esențial în consolidarea și dezvoltarea abilităților pe care le deține în prezent, care sunt, în același timp, necesare și în vastul domeniu juridic, precum atenția la detalii, spiritul analitic, capacitatea de a lucra sub presiune și contra timp, inteligența socială și comunicațională, spontaneitatea și, nu în ultimul rând, organizarea. Pasionat de complexitatea și dinamica dreptului, aspiră la o carieră în avocatură, urmând să susțină examenul de admitere în Barou. Principiul care îi orientează viața este echilibrul, întrucât este de părere că, pentru a fi un bun profesionist, în orice domeniu, trebuie în primul rând să fii un om bun, implicat în viața socială, iar acest lucru poate fi obținut doar prin respectul și atenția față de oamenii din jur și de nevoile acestora.