

Sandu Zamfirescu
Sunt un om al disciplinei, sub toate formele ei, sau cel puțin încerc să fiu, zi de zi. Am drag de cărți, spectacole, călătorii, oameni de calitate, evoluție personală și civilizație, sub toate formele ei constructive.
Am credința că fac ce trebuie în cele asumate – sunt părinte, profesor, activist ONG, cetățean implicat.
Îmi doresc să fiu foarte bun în ceea ce fac și de aceea am ales Educația ca miză a vieții mele profesionale, iar Educația Caracterului, Educația Fundamentelor de Viață drept proiectul în care să investesc. Cred că la baza formării cetățeanului responsabil stă educarea valorilor și a principiilor de viață.
Sunt absolvent al Facultăţii de Filosofie – specializare în Filosofie Morală şi Politică, din cadrul Universităţii Bucureşti. Deţine titlul de Master în Relaţii Internaţionale, obţinut în cadrul Facultăţii de Istorie. Am urmat studii post-universitare în Drept Comunitar în cadrul Facultăţii de Drept. Am absolvit cursurile de Expert şi, respectiv, Specialist în Managementul Cunoaşterii (KM).
Din anul 1997, sunt membru al Fundaţiei EUROLINK-Casa Europei, ocupând în prezent funcţia de Secretar General.
Din anul 2020, sunt Profesor de Educație Socială, iar în prezent, predau la clasele de gimnaziu din cadrul Colegiului Național ”Ion Luca Caragiale”, Școlii Gimnaziale ”Maria Rosetti”, Școlii Gimnaziale Nr. 32 și Liceului Teoretic ”Jean Monnet” din București.