

Ruxandra Barbu
Informații de contact:
0731-644737
[email protected]
Activitate profesională:
Avocat colaborator în cadrul „SCA Iordăchescu și asociații”, Departamentul de drept penal, în perioada octombrie 2019 – iunie 2022;
În prezent avocat titular în cadrul Cabinetului individual de avocatură „Ruxandra Barbu”, cu sediul profesional în Cluj-Napoca, Calea Dorobanților nr. 111 (birou 7);
Studii:
A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea Babeș Bolyai și a urmat apoi masteratul de “Malpraxis în practică medicală” în cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu“ din Cluj-Napoca.
Expertiză profesională:
Ruxandra Barbu este specializată în domeniul dreptului penal și malpraxis medical. Se descrie ca fiind un avocat al oamenilor, orientat spre obținerea succesului în dosarele pe care le gestionează.
“Capacitatea unui avocat de excepție constă în aptitudinea sa de a înțelege nevoile clientului, așteptările instanței și strategia de acuzare a Parchetului pentru ca mai apoi să poată elabora o apărare solidă. Practic, avocatura de penal e similară oricărei bătălii, premisa fiind să-ți cunoști suficient adversarul pentru a-i putea anticipa orice mișcare”.