Olivia Oprea

Date personale
Olivia Violeta Cancel-Oprea s-a născut pe 6 octombrie 2008 în București.

Studii și formare
Este studentă la Guildhall School of Music & Drama din Londra, Facultate de Muzică și Teatru (Junior) – Guildhall Young Artists (GYA)

Recent, a fost admisă în anul XII la The Purcell School din Londra, una dintre cele bune școli de muzică pentru tineri din întreaga lume și, totodată, cea mai veche școală de muzică din Marea Britanie.

De mică, Olivia a fost atrasă de acordurile muzicii clasice, începând să cânte la pian și voce la vârsta de 5 ani.

A urmat gimnaziul la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București, unde a studiat pianul ca instrument principal și flautul ca instrument secundar.

În vara anului 2023, a susținut examenul de admitere la liceu, în cadrul aceluiași Colegiu Național de Muzică, la Secțiunea Canto clasic, obținând media maximă.

Activitate artistică, premii și recunoaștere
Olivia Oprea a frecventat și cursurile Școlii Populare de Artă din București, în perioada 2018-2019, unde a avut-o ca profesoară pe interpreta, compozitoarea și textiera de muzică ușoară Viorela Filip, și a participat, cu un succes uriaș, la Concursul „Simply the Best” din septembrie 2019, organizat de compozitoarea Maria Ene și desfășurat la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, câștigând pe 29 septembrie a acelui an Marele Trofeu al Concursului precum și Trofeele a 5 categorii: Creație (cu piesa ,,Rostul vieții mele”, muzică și text V. Filip), Pop românesc („Mă întorc la tine mare albastră”, m. Dumitru Lupu, t. V. Filip – clip), Pop internațional („Bella ciao”, cântec popular), Romanțe, lieduri, canțonete („O sole mio”, E. di Capua și A. Mazzucchi) și Muzică de film („Once Upon a December”, S. Flaherty).

Olivia a câștigat numeroase alte concursuri, primind premii și trofee, naționale și internaționale, prestigioase, a susținut concerte, recitaluri și a participat la festivaluri, atât în țară cât și în străinătate, și a avut mai multe apariții TV naționale.

De la începutul anului 2022, s-a pregătit cu soprana Marianne Lewis, profesoara corului de copii de la Opera din Oslo, care a considerat-o un „highly gifted child (copil foarte înzestrat)”, motiv pentru care a invitat-o să se alăture corului de copii al Operei din Oslo.
Astfel, a ajuns să joace, în luna august 2022, în producția în limba norvegiană „Operaspirer” de la Oslo Opera House.

Tot în august 2022, a apărut pe scena Festivalului „Talent Summer Courses & Talent Summer Opera” de la Brescia (Italia), unde a impresionat profesorii și publicul.
Aici a fost remarcată de renumita mezzosoprana germană Tanja Ariane Baumgartner, Olivia devenind cel mai tânăr participant la cursurile de masterclass ale acesteia organizate în cadrul festivalului, fiind singura care nu era nici măcar la vârsta studenției la conservator.

În aceeași lună a obținut Premiul I la Concursul „International Internet Music and Dance Competition (IMKA)” de la Sarajevo (Bosnia și Herțegovina).

În aprilie 2023, Olivia a fost invitată de „Grand Prize Virtuoso Competition” să cânte în locații celebre ca Paleis voor Schone Kunsten din Bruxelles-Bozar și Royal Albert Hall din Londra.

În iulie 2023, a avut ocazia să cânte pe scena Academiei Regale de Muzică din Londra și să încânte jurații celei de-a 6-a ediții a Festivalului „New Talent” – profesori din cadrul distinsei academii – cu vocea sa de soprană, obținând, în data de 18 iulie 2023, Premiul I, la categoria de vârstă 14-16 ani.
De asemenea, a participat la cursurile de masterclass organizate de Kate Paterson, șefa Catedrei de Canto clasic din cadrul Academiei Regale de Muzică din Londra.

În septembrie, același an, a participat la masterclass-ul Emanuelei Salucci, șefa Departamentului de Canto clasic de la Conservatorul „Santa Cecilia” din Roma, la Festivalul „Classic for teens”.

În noiembrie, la „Classical ME Summit-Erasmus+” a avut șansa de a susține un recital la showcase.

În luna februarie 2024, Olivia a fost invitată să participe în producția „Les Miserables” de Cameron Mackintosh și Guildhall School of Music & Drama, la Milton Court din Londra.

În martie 2024, a debutat la Carnegie Hall din New York, fiind singura româncă ce s-a bucurat de această onoare, câștigând Premiul I la „Golden Classical Music Awards International Competition”, ce i-a fost înmânat în cadrul ceremoniei organizate cu ocazia Concertului de Gală din 21 martie 2024.

În luna mai, a participat la Festivalului „Tinere Talente” desfășurat la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea.

În iunie, a participat la Festivalul „K-Zilla” organizat la Opera Națională București, și la celebrarea Centenarul Puccini la Ateneul Român și la Institutul Italian de Cultură.

Pe 14 iulie 2024, a câștigat, din nou, la categoria 14-15 ani, Premiul I la a 7-a ediție a „New Talent Festival”, desfășurat la Royal Academy of Music.

În perioada 17-24 august, a participat la Filarmonica de Stat din Arad, în cadrul „Arad International Masterclasses”, la cursurile de canto clasic susținute de celebra soprană Nelly Miricioiu și la cele de pian susținute de pianista Norma Fisher, profesoară la Royal College of Music din Londra, cursuri organizate sub egida „London Master Classes”, Olivia Oprea fiind invitată la acestea de reputata Maestră Nelly Miricioiu, care a fost impresionată de vocea, talentul și repertoriul tinerei soprane, la vârsta de numai 15 ani.

În decembrie 2024, va cânta la Oxford University, unde a câștigat Premiul I la „Golden Classical Music Awards”.

De asemenea, Olivia face parte din Campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”.
Va participa la Gala Campaniei de la finalul anului și va fi inclusă în primul catalog al excelenței românești.

De menționat este că numai în ultimul an calendaristic, 2023-2024, soprana a obţinut următoarele premii:
Premiul I – „Golden Classical Music Awards” / Oxford University
Premiul I – „New Talent Festival” / Royal Academy of Music – Londra, 14 iulie 2024
Premiul I – „Golden Classical Music Awards International” – New York
Premiul I – „New Talent Festival” / Royal Academy of Music – Londra, 18 iulie 2023
Premiul I – Concursul „Grand Prize Virtuoso Bruxelles”
Premiul I – Concursul „Grand Prize Virtuoso Londra”
„Vocalist of the Year (Vocea Anului)” – „London Young Musician (LYM)”, 1 mai 2023 (competiție dedicată muzicienilor sub 28 de ani din întreaga lume)
„Musician of the Year” – „London Young Musician”
„Annual Maestro Vocal Performance Prize” – „London Young Musician”
„Annual Star Musician Award” – „London Young Musician”
Premiul I – Concursul Internațional de Muzică „Emanuel Elenescu” / Ministerul Educației
Marele Premiu al Categoriei Canto clasic – Concursul Național „Live Artist”
Premiul I – Festivalul-Concurs „Noapte de Crăciun” / Ministerul Educației
Premiul Special – Festivalul-Concurs „Noapte de Crăciun” / Ministerul Educației
Premiul I de Excelență – Concursul Național „Pe Aripile Sunetului”
Premiul Special pentru Muzicalitate – Concursul Național „Pe Aripile Sunetului”
Premiul de Excelență – „International Star Kids Awards (ISKA)”
Premiul I de Excelență – Concursul Național de Canto Clasic „Revelația Vocilor”
Premiul I – Concursul Național de Interpretare „Ada Ulubeanu” / Fundația Culturală „Remember Enescu”
Premiul I de Excelență – „Primăvara Artelor” / Ministerul Educației