Mihai Bădescu
Experiență profesională
Profesor universitar doctor la Facultatea de Drept, Academia de Studii Economice, București
Conducător doctorat la Academia de Studii Economice, București
Director al Școlii Doctorale ”Drept” din Academia de Studii Economice, București
Vicepreședinte (membru titular) al Secției Filosofie, Psihologie, Teologie din cadrul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România;
Preşedinte executiv interimar al Asociaţiei Române de Drept Constituţional
Secretar ştiinţific al Asociaţiei Române de Filosofie a Dreptului
Redactor-şef al Revistei de Studii şi Cercetări Juridice „Pro Patria Lex”
Membru al
CNADTCU (Comisia de științe juridice), Asociaţiei Internaţionale de Filosofie a Dreptului şi Filosofie Socială (I.V.R.); Asociaţiei Române de Ştiinţe Penale; al Societății Române de Drept European; Asociaţiei Profesionale „Colegiul Consilierilor Juridici”, Bucureşti
Distins cu
„Certificat de conducător distins pentru contribuţii remarcabile aduse Teoriei dreptului” (Institutul Autobiografic American, 2002)
„Omul anului 2000” (Institutul Autobiografic American, 2003)
Titlul onorific „Membrum Senatus Honorificus” (Academia de Poliţie”Alexandru Ioan Cuza”, 2016)
Ordinul „Meritul militar”, clasa a III-a (Preşedintele României, 1998)
Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în gradul de Cavaler (Preşedintele României, 2004)
Semnul onorific „In serviciul patriei” (Preşedintele României, 2005 şi 2009)
Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de „Ofiţer” (Preşedintele României, 2012)
„Emblema de Onoare” a Ministerului Afacerilor Interne (2016)