

Marieta Safta
Marieta Safta este profesor universitar dr. hab. și vicepreședinte al Senatului Universității Universității „Titu Maiorescu” București, unde predă în calitate de titular Drept constituțional. Teoria generală (licență sem.1), Drept constituțional. Instituții politice (licență-sem.2); Ordinea juridică a Uniunii Europene. Drept constituțional european (master-sem.1), Justiția constituțională în UE (master-sem.2). Este, de asemenea, cadru didactic asociat și membru al Școlii Doctorale Drept a Academiei de Studii Economice din București, cadru didactic asociat la Universitatea București- Facultatea de Drept unde predă Tehnica redactării actelor normative (Legistica formală), cercetător asociat la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și Arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional, București.
A lucrat la Curtea Constituțională a României (2003-2023) în diverse funcții, precum magistrat-asistent, magistrat-asistent șef și prim-magistrat-asistent, deținând și funcția de agent de legătură la Comisia de la Veneția (2012 -2017). A fost secretar de stat la Ministerul Justiției (2017-2018). A publicat numeroase lucrări în domeniul dreptului constituțional, justiției constituționale, dreptului UE, tehnicii legislative și dreptului penal. Este membră în diverse rețele și asociații internaționale cu relevanță în domeniile menționate, precum IACL – The International Association of Constitutional Law, ELI – European Law Institute, IAWJ- International Association of Women Judges, Asociația Română de Drept Constituțional (ARDC), Asociația Română de Științe Penale, Asociația Internațională de Drept Penal, Societatea de Științe Juridice și Administrative, Asociația Română de Filosofie a Dreptului.
Ultima actualizare a acestei pagini: 3 aprilie 2025