Ianfred Silberstein

25 aprilie 1950 – 2 iulie 2024

Studii: 1957-1965: cursul primar şi gimnazial la Liceul „Vasile Alecsandri” Bucureşti
1965-1969: Liceul nr. 1 „Nicolae Bălcescu” (în prezent „Sf.Sava”) Bucureşti
1969-1973: Facultatea de Drept – Universitatea din Bucureşti
10 ianuarie 2007: obţinerea titlului de doctor
Limbi străine: engleza și franceza

Experienţă profesională: Din 1973 până în prezent – încadrat, prin repartiţie guvernamentală, la Banca Naţională a României – Sucursala Municipiului Bucureşti până la sfârşitul anului 1990, apoi în Centrala BNR în calitate de consilier juridic şef, director adjunct, director al Direcţiei Juridice şi de la 1 mai 2012 – consilier BNR în cadrul Cancelariei BNR.
Din 2004, succesiv şi până în 2019 – preşedinte al Asociaţiei consilierilor juridici din sistemul financiar/bancar. Din 2009 şi până în 2024 – preşedinte al Asociaţiei Europene de Drept Bancar şi Financiar – România (European Society for Banking and Financial Law –Romania), iar din 2010 şi membru în Consiliul de administraţie la nivel european, la AEDBF – Europe Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Drept al Dezvoltării, membru al Colegiului General al Institutului Român pentru Drepturile Omului şi preşedinte, vicepreşedinte al unor ONG-uri privitoare la drepturile omului.

Activitate academică: În calitate de profesor asociat, a predat la Academia de Studii Economice, la Institutul Bancar Român (din 1995), şi la cursurile postuniversitare organizate de Universitățile „Titu Maiorescu” şi „Spiru Haret” din Bucureşti.
A organizat conferinţe internaţionale – cu largă participare din bănci centrale și comerciale de pe 5 continente –, colocvii, simpozioane şi alte manifestări ştiinţifice la nivel naţional şi european.
A participat la numeroase manifestări și schimburi de experienţă profesionale cu colegii săi din bănci centrale în Argentina, Franţa, Germania, Belgia, Spania, Portugalia, Italia, Ungaria, Slovacia, Slovenia etc., la cursuri, conferințe şi seminarii organizate de Fondul Monetar Internațional (FMI) – Joint Vienna Institute, Banca Franţei, Banca Naţională a Belgiei, Institutul Internațional de Drept al Dezvoltării etc. precum și la conferințele internaționale organizate de International Association Jewish Lawyers and Jurists (IAJLJ) la Londra și Berlin.

Activitate publicistică: Autor a numeroase volume, a sute de articole și studii de specialitate precum și al unor apreciate piese de teatru – publicate de dramaturg cu pseudonimul literar Sebastian Ungureanu –, unele dintre acestea fiind jucate pe scenele noastre și multe dintre ele montate la teatrul radiofonic – bucurându-se de distribuții prestigioase.
Cărți:
– „Legislație bancară cu Adnotări și comentarii” (4 volume, coautorat), Ed. Expansion-Armonia, București, 1997-1999
„Controlul administrativ și supravegherea bancară”, Ed. Rosetti, București, 2005
– „Banca Națională a României. De la organ al administrației centrale la instituție publică independentă”, Ed. Hamangiu, București, 2006
– „Criza financiară în lume. Reglementarea și supravegherea instituțiilor de credit”, Ed. Wolters Kluwer, București, 2010
– „Studii de drept bancar. Evoluții ale legislației bancare între anii 1995-2010”, Ed. Wolters Kluwer, București, 2011
– „Integritate în mediul juridic, educațional și privat / L’intégrité dans le secteur juridique, éducatif et privé / Integrität im rechtlichen, akademischen und privaten Umfeld” (volum trilingv, coautorat), Ed. CH Beck, București, 2018
– „Regimul juridic al instituţiilor de credit„, Ed. CH Beck, București, 2019
– „Aspecte cheie în activitatea financiar-bancară. Conferință internațională” (coautorat, coordonator), Ed. CH Beck, București, 2019
– „Banking Law in the 21st Century, Adjuris” (e-book – conferință internațională –, coautorat), International Academic Publisher, Bucharest, Paris, Calgary 2021
– „Speranța într-un cuvânt” (teatru), Ed. Expansion-Armonia, București, 1995
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (secţia de dramaturgie) din anul 1996