Dragoş Dragoteanu
Dragoș Dragoteanu este un om de afaceri român, investitor şi antreprenor social. Este unul dintre jucătorii importanți în domeniul imobiliar, fiind fondatorul companiei Euroest, unde este asociat unic şi manager. Brandul Euroest a fost înfiinţat în 1994, devenind una dintre cele mai cunoscute companii imobiliare din România.
Dragoș Dragoteanu s-a născut pe data de 7 mai 1968.
El nu a fost angajat niciodată la stat sau la o altă firmă privată. În timpul facultăţii, după Revoluţie (1990 – 1994), a început să facă comerţ cu produse din China şi Polonia.
În 1994 a înfiinţat compania imobiliară Euroest. Compania oferă diverse servicii imobiliare în București, Ilfov, Valea Prahovei, Braşov şi Constanţa.
Aceste servicii includ consultanță în afaceri, marketing & advertising, cercetare / analiză imobiliară, evaluări autorizate și licitații imobiliare.
Dupa 2009, Dragoș Dragoteanu s-a specializat și în administrarea de parcari ultracentrale, realizate exclusiv pe terenuri private. A dezvoltat astfel compania Fast Parking, unde este administrator și acționar cu 50%.
Își exprimă frecvent public opiniile de business, care se dovedesc adevărate repere pentru investitorii imobiliari. În mediul privat de afaceri, compania Euroest este recunoscută totodată ca o școala de brokeri imobiliari profesioniști.
Este şi speaker motivaţional. Ca voluntar, a ţinut prelegeri în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, atât pentru elevi şi studenţi, cât şi pentru profesionişti din domeniul imobiliar şi din zona antreprenorială şi economică (Romania Business Leaders).
A lucrat exclusiv în mediul privat pentru propriile firme, iar în acest moment este asociat în două companii de succes: Euroest Invest şi Fast Parking. Este autorul a peste 200 de articole şi editoriale pe marginea unor subiecte din sfera economiei şi antreprenoriatului, apărute în publicaţii precum ZF.ro, ziare.com sau contributors.ro.
A fost invitat în numeroase emisiuni de radio şi tv cu profil economic şi antreprenorial, unde a discutat despre mediul privat şi a făcut analize ample pe marginea situaţiei din diferite domenii de piaţă, inclusiv în calitate de Preşedinte al Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare. În 2004, a obţinut un premiu internaţional pentru performanţele companiei Euroest. După mulţi ani de experienţă, a devenit Certified International Property Specialist (CIPS), titulatură acordată de National Association of Realtors (NAR), din SUA.