Cristian Miheș

Conferențiar universitar – Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea
Avocat – Baroul Bihor

Născut la 06 februarie 1975 în Oradea

Studii:
Licenţiat în Ştiinţe Juridice al Facultatii de Știinte Juridice a Universității din Oradea (1997).
Master în Drept Public in cadrul Facultății de Știinte Juridice a Universității din Oradea (2005)
Doctor în Drept în cadrul Universității „Babeş – Bolyai”, Facultatea de Drept – Cluj Napoca, teza : Tactica ascultării martorului, coordonator științific prof.univ.dr. Ioan Nutu Mircea (2006).

Activitate profesională:
Este decan al Facultății de Drept – Universitatea din Oradea, iar în trecut a ocupat următoarele funcții:
Director al Departamentului Drept şi Ştiinţe Administrative (2011 – 2020) și Prodecan al Facultății de Științe Juridice Facultăţii de Științe Juridice (2009 -2011).
Totodată, din 2017 este Redactor șef – Revista Facultății de Drept Oradea.
Avocat în Baroul Bihor, Membru în Consiliul Baroului Bihor (2019 – prezent)

Activități didactice principale:
Drept penal – partea specială (anul III/1)
Criminalistica (anul IV/2)
Administrarea justiției și tehnologia informației (anul I/2)
E-Administrație și metode de documentare (anul I/2)

Publicații:
Este autor sau coautor al mai multor lucrări de specialitate, printre care:
• Cristian Mihes, O perspectivă asupra cadrului juridic pentru protecția operelor NFT, Revista română de Dreptul proprietății intelectuale nr. 2/2023
• Cristian Dumitru Miheș, Despre răspunderea penală în cadrul anumitor categorii de activități. Sunt victimele activităților montane protejate suficient?, în volumul Protecția victimelor infracțiunii. Lecțiile unui deceniu, editori: Laura Maria Stănilă și Ioana Celina Pașca, Universul Juridic, 2023
• Cristian Miheș, Pătrăuș Mihaela, Dacin Radu, Reflection on the Procedural Right of Suspect and Defendants, with Special Reference to the Witness`s Right not to Self-incriminate – the Romanian Perspective in vol. External, Internal and Criminal Investigations of Criminal Offences Affecting the Financial Interests of the European Union, Coord. Farkas, A. Dannecker, G., Jacso, J., pp. 123-136, Ed. Wolters Kluwer, Budapesta, Hungary, 2022
• Cristian Dumitru Miheș, National Regulations in the Shadow of a Common Past, in vol. Criminal Legal Studies – European Challenges and Central European Responses in the Criminal Science of the 21st Century, seria Legal Studies on Central Europe, CEA Publishing, Miskolc – Budapest, 2022
• Cristian Miheș, Carmen Domocoș, A perspective on the Evolution of the Legal Framework of Sexual Offences in Romania in Global problems in sexual offences, editor Rahime Erbas, published by Lexington Books, An imprint of The Rowman & Littlefield Publishing Group, Inc., 2022
• Cristian Miheș, Frauda informatică. Delimitări și observații, Revista de Drept penal nr. 1-2/2022, Ed. Universitară, București, 2022
• Cristian Miheș, Bancruta frauduloasă. Observații și propuneri, în volumul Liber Amicorum Viorel Pașca Reforma reformei legislației penale, editor Lucian Bercea, Universul Juridic, 978-606-39-0951-1, 2021
• Cristian Miheș, Do we need computer law as subject in law faculties curricula?, în vol. Europe in a Changing World: Oportunities and Challanges. In honorem Professor Ioan Horga Ed. Universității din Oradea, Debreceni Egyetem Kiado, 2021
• Pătrăuș Mihaela, Cristian Miheș, O perspectivă asupra efectelor pandemiei Covid 19 asupra spectrului legislativ european şi practicii judiciare naţionale, Analele Universității Timișoara, Seria Drept, Universul Juridic, 1843-0651, nr. 2/2021
• Cristian Miheș, Misrepresentation and computer fraud, in Büntetőjogi Szemle 2021/különszám, HVG-ORAC, Budapest, 2021
• Cristian Miheș, Sorin Alămoreanu, Pledoarie pentru Criminalistica. Câteva argumente teoretice și practice, în vol. In Honorem Valentin Mirișan – Gânduri, Studii și Instituții, editor Cristian Dumitru Miheș, Universul Juridic, București, 2020;
• Cristian Miheș, Câteva considerații asupra necesității adaptării unor instituții tradiționale ale dreptului penal în condițiile societății dominate de tehnologia informației, în vol. Previzibilitatea legislației și jurisprudenței în materie penală, coordonatori Flaviu Ciopec, Laura-Maria Stănilă, Ioana-Celina Pașca, Ed. Universul Juridic, București, 2019;
• Mirișan, V., Miheș, The European Prosecutor s Office – a fact: the position of Romania on establishing the EPPO, în vol. Criminal Law Aspects of the Protection of the Financial Interests of the European Union, with particular emphasis on the national legislation on tax fraud, corruption, money laundering and criminal compliance with reference to cybercrime, editori A. Farkas, G. Dannecker, J. Jacso, Editura Wolters Kluwer, Budapesta, 2019 (https://hercule.uni-miskolc.hu/study);
• Cristian Miheș, Tax fraud and cybercrime e-instruments in fraud detection. How artificial intelligence is changing taxation în vol. Criminal Law Aspects of the Protection of the Financial Interests of the European Union, with particular emphasis on the national legislation on tax fraud, corruption, money laundering and criminal compliance with reference to cybercrime, editori A. Farkas, G. Dannecker, J. Jacso, Editura Wolters Kluwer, Budapesta, 2019 (https://hercule.uni-miskolc.hu/study);
• Cristian Miheș, Despre martor în procesul penal, în vol. Probleme de drept apărute în legislația, doctrina și jurisprudența penală ulterior reformei legislative din 2014, editori coordonatori Gh. Crisan, H. Kádár, Ed. C.H.Beck, București, 2019;
• Cristian Miheș, Carmen Oana Mihăilă, Câteva consideraţii privind protecţia penală a proprietăţii intelectuale (A Few Considerations Regarding the Criminal Protection of Intellectual Property), Revista Facultății de Drept Oradea, nr. 2/2018;
• Cristian Miheş, Interacţiunea om-calculator. Implicaţii juridice (Human – Computer Interaction. Consequences into the Law), Revista Facultății de Drept Oradea, nr. 1/2018;
• Cristian Dumitru Miheș, The influence of the constitutional court’s decisions In enforcing, with respect of Human Rights, the Penal Code and the Code of Criminal Procedure in Romania, publicat în volumul C.D. Spinellis, Nikolaos Theodorakis, Emmanouil Billis, and George Papadimitrakopoulos – EUROPE IN CRISIS: CRIME, CRIMINAL JUSTICE, AND THE WAY FORWARD -ESSAYS IN HONOUR OF NESTOR COURAKIS, FESTSCHRIFT FÜR NESTOR COURAKIS, Volume II: Essays in English, French, German, and Italian, Editura ”Ant. N. Sakkoulas” Athens – Greece, 2017 (https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=3009257 );
• Cristian Dumitru Miheș, Penal Sanctions in Romania în volumul conferinței ”2nd Criminal Law Reforms Congress”, Editor Adam Sozuer, pp. 331-371 (criminallawreforms.org), Istanbul, 2015
• Cristian Miheş, Ascultarea martorului, Editura ”Lumina Lex”, București, 2008
• Matei Basarab, Viorel Paşca, Gheorghiţă Mateuţ, Tiberiu Medeanu, Constantin Butiuc, Mircea Bădilă, Radu Bodea, Petre Dungan, Valentin Mirișan, Ramiro Mancaș, Cristian Miheş, Codul penal comentat și adnotat-partea specială, Editura Hamangiu, București, 2008