Cosmin are o experiență consistentă în domeniul litigiilor, reprezentând cu succes atât persoane de drept privat, cât și autorități publice în litigii între profesioniști, de contencios administrativ, de muncă sau privind măsuri reparatorii în natură sau în echivalent pentru imobilele preluate abuziv.

Cosmin a gestionat cu succes şi litigii referitoare la raporturile dintre profesioniști și consumatori, în particular, cu privire la darea în plată a imobilelor, la caracterul abuziv al clauzelor contractuale sau la executarea silită a creanțelor bancare.

De asemenea, Cosmin este specializat în consultanţă cu privire la alegerea strategiei și măsurilor optime de recuperare a creanţelor și asistență pe întreg parcursul procedurilor de executare silită.

Cosmin a absolvit programele de licenţă şi de masterat în drept privat aprofundat ale Facultății de Drept al Universității din București și este autorul a numeroase articole juridice, fiind un invitat constant la dezbaterile profesionale.


:: Cosmin Șovar este membru JURIDICE.ro [click aici pentru detalii]
:: Mențiuni în articole JURIDICE.ro [click aici pentru toate articolele]
:: Speaker la dezbaterile Societății de Științe Juridice [click aici pentru lista participărilor]
:: Interviu JURIDICE.ro: Cosmin Șovar: [Dacă vrei să faci avocatură pentru că ai văzut trei filme pe Netflix despre avocați, înseamnă că ai greșit drumul]
:: Interviu JURIDICE.ro: Cosmin Șovar: [Cititul ar trebui să fie pasiunea oricărui om]


Ultima actualizare a acestei pagini: 1 august 2022