
Claudiu Ganțoi
Claudiu este avocat în Baroul București din anul 1999 și practician în insolvență – membru UNPIR – Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din anul 2014.
A absolvit Facultatea de Drept a Universității București în anul 1998, Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE București în anul 2003, precum si Programul Dreptul bancar și al noilor tehnologii dezvoltat de către Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București în parteneriat cu Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar și Asociația Română a Băncilor.
Este co-fondator și Avocat Partner în cadrul Gănțoi, Furculiță și Asociații SPARL – o societate de avocatură înființată în anul 2020 din dorința de a aduce un concept nou în avocatura de afaceri, bazat pe inovare, creativitate, digitalizare și optimizare procese, astfel încât să ofere cele mai bune soluții juridice pentru clienții cu volume mari de cazuri și cu o vastă răspândire teritorială.
Claudiu Gănțoi este specializat cu predilecție în următoarele arii de practică: dreptul financiar – bancar, real-estate, dreptul noilor tehnologii, redactarea de proiecte si amendamente legislative si dreptul ONG-urilor.
Claudiu s-a dedicat atât activităților umanitare, deținând în ultimii 20 de ani funcțiile de Vicepreședinte și Trezorier al Societății Naționale de Cruce Roșie Română, cât și celor antreprenoriale, activând în conducerea JUNIOR CHAMBER INTERNATIONAL ROMANIA, asociație membră a Federației Internaționale a Tinerilor Lideri și Antreprenori – Worldwide Federation of Young Leaders and Entrepreneurs.
Limbi străine cunoscute: Engleză, Franceză, Italiană, Spaniolă, Germană.