Claudiu Gal

Claudiu Galu

Claudiu este avocat fondator al biroului, specializat în reprezentarea litigioasă. Claudiu este avocat în cadrul Baroului București de peste 12 ani. Timp de peste 11 ani a activat în cadrul SCA STOICA & Asociații, una dintre cele mai prestigioase societăți de avocați din Romania, în care a parcurs toate etapele evoluției profesionale, de la avocat stagiar la avocat partener. În toată această perioadă, Claudiu a dobândit foarte bune cunoștințe teoretice și practice, și și-a dezvoltat abilitățile de strateg și avocat pledant. A acordat asistență juridică în litigii complexe, privitoare la probleme de drept dintre cele mai interesante, și a coordonat sau desfășurat activități în conceperea de strategii și aplicarea lor. Claudiu a reprezentat cu succes clienți în litigii de drept civil, de drept al afacerilor, inclusiv de insolvență si reorganizare judiciară, de drept bancar, de dreptul muncii, contencios administrativ și achiziții publice, energie și resurse regenerabile.

Datorită specificului activității sale, Claudiu a pledat de numeroase ori în fața instanțelor judecătorești de pe întreg teritoriul țării, în procese în care a reprezentat companii de top din sectorul financiar-bancar, industrial, de infrastructură, energie și IT/telecomunicații.

De asemenea, Claudiu a reprezentat și persoane fizice în proiecte având ca obiect restituirea în natură, către foștii proprietari sau succesorii acestora, a unor bunuri trecute în proprietatea Statului Comunist fără titlu, pentru imobile si bunuri culturale a căror valoare se ridică la peste 25 milioane de euro.

Pentru aceste motive, dar și pentru spiritul său constructiv și receptiv, Claudiu este un avocat cunoscut si apreciat. Numeroasele conferințe pe tema insolvenței și a problemelor de executare silită, la care a fost invitat în calitate de lector, sunt și ele o dovadă a recunoașterii și aprecierii de care se bucură.