Prof. univ. dr. Camelia Toader, născută în 1963; licenţiată în drept (1986), doctor în drept (1997) (Universitatea Bucureşti); judecător stagiar la Judecătoria Buftea (1986-1988); judecător la Judecătoria Sectorului 5 din Bucureşti (1988-1992); admisă în Baroul București (1992); titular de curs (1992-2005), ulterior, începând cu anul 2005, profesor de drept civil şi de dreptul european al contractelor la Universitatea Bucureşti; mai multe studii doctorale şi de cercetare la Institutul „Max Planck” de drept internaţional privat de la Hamburg (între 1992 şi 2004); şef al departamentului pentru integrare europeană la Ministerul Justiţiei (1997-1999); judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (1999-2007); profesor invitat la Universitatea din Viena (2000 şi 2011); formator în domeniul dreptului comunitar la Institutul Naţional al Magistraturii (2003 şi 2005-2006); membru al comitetului de redacţie al mai multor reviste juridice; începând cu anul 2010, membru asociat al Academiei Internaţionale de Drept Comparat și cercetător onorific al Centrului de Studii de Drept European al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române; judecător la Curtea de Justiţie începând cu data de 12 ianuarie 2007.


:: Camelia Toader este membru JURIDICE.ro [click aici pentru detalii]
:: Mențiuni în articole JURIDICE.ro [click aici pentru toate articolele]
:: Speaker la dezbaterile Societății de Științe Juridice [click aici pentru lista participărilor]
:: Participări la conferințele Societății de Științe Juridice [click aici pentru lista participărilor]
:: Participări la evenimente [click aici pentru evenimente]


Ultima actualizare a acestei pagini: 19 noiembrie 2019