
Camelia este un profesionist cu peste 20 de ani de experiență în practica de contabilitate, salarizare și servicii de conformare fiscală. De-a lungul carierei a coordonat proiecte complexe, inclusiv două fuziuni, o divizare a unei companii specializate în software pentru sectorul de resurse umane și alte asemenea dezvoltări strategice pentru diverși clienți.
Camelia este absolventa cursurilor facultății de Cibernetică din cadrul Academiei de Științe Economice și este contabil certificat de CECCAR și ACCA, este de asemenea consultant fiscal membru CCFR. A fost implicată în multiple programe și inițiative în domeniul educației și cursuri de leadership și dezvoltare profesională. Este coach în cadrul programului Academia de Leadership, dezvoltat de Asociația pentru Valori în Educație.