Bianca Ionela Stroe

Experiență profesională
Prezent: Auditor de justiție, Institutul Național al Magistraturii
Prezent: Expert extern în implementare (asistent al judecătorului), Curtea de Apel Craiova, Secția I Civilă
Avocat stagiar, Baroul București
Internship SPARL SĂULEANU & ASOCIAŢII
Internship SCA RADULEŢU ŞI GHERGHE
Internship JUDECĂTORIA CRAIOVA

Educație și formare profesională
Prezent: Studii universitare doctorale, Specializarea Drept comercial, Facultatea de Drept a Universității din Craiova
Master Științe penale, Facultatea de Drept a Universității din Craiova
Licență, Facultatea de Drept a Universității din Craiova
Specializarea Program de formare psihopedagogică, nivelul I, Universitatea din
Craiova, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
Participare Școala de Vară ”Ștefan Nestor Craiovescu”, Facultatea de Drept a Universității din Craiova
Participare Concurs Internațional de Arbitraj ”The Willem C. Vis Moot”
Participare Concurs Internațional de Arbitraj ”6-th Bucharest Premoot”
Certificat de recunoaștere ”Most Stamina Award at the 6-th Bucharest Premoot”

Conferințe și seminarii
14/02/2020: Impactul noilor tehnologii asupra profesiei de avocat
01/11/2019 – Conferinţa Internaţională Bienală: SISTEMUL JURIDIC INTRE STABILITATE SI REFORMA
14/06/2019 – Medierea si Accesul la justiţie
29/03/2019 – Drepturile reale principale:Codul civil român-Codul civil al Republicii Moldova.Un dialog de primăvară
08/02/2019: Conferinţa de Drept penal al afacerilor
14/11/2017: Perspective Juridice
14/12/2016: Cafeneaua juridică