

Aura Marcela Preda
Conf. univ. dr. Aura Marcela Preda a absolvit cursurile Liceului Pedagogic Brașov (1985).
Ulterior, a finalizat Facultatea de Drept (1993) și Facultatea de Sociologie, Psihologie şi Pedagogie, specializarea Psihologie (1998), ambele la Universitatea Bucureşti. A obținut Doctoratul în Științe juridice (2010) la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, unde este cercetător științific gr. III, 1⁄2 normă (2006 – prezent). La Institutul de Economie Mondială (Academia Română) și-a încheiat studiile postdoctorale (2015) cu lucrarea Studiu criminologic de practică judiciară a probaţiunii în contextul noii legislaţii execuţional-penale. A participat la numeroase manifestări științifice naționale și internaționale, a elaborat peste 100 de articole, studii, note de lectură, cronici, recenzii, etc., a publicat numeroase cărți în calitate de autor, coautor, coordonator și membru în colectivul de coordonatori volum. A fost primul angajat al Institutului Național de Criminologie (2002 – Ministerul Justiției), face parte din Societatea Română de Criminologie și Criminalistică (2002-prezent) și este membru al Asociației Internaționale a Criminologilor de Limbă Franceză.
Din anul 1999 până în prezent este cadru didactic la Facultatea de Științe Juridice și Științe Administrative a Universității ”Spiru Haret” fiind titulară, cronologic, la disciplinele Criminologie și Penologie, Drept procesual penal, Criminalistică, Teoria generală a dreptului, Istoria dreptului românesc, Criminologie, Drept execuțional penal, Practică de specialitate, Cercetare științifică. A predat în cadrul masteratului în Criminologie care a funcționat în anii 2006-2007 la Facultatea de Drept, a Universității Creştine „Dimitrie Cantemir„. Din anul 2019 reprezintă România în cadrul COST Action /CA18121- Cultures Of Victimology: understanding processes of victimization across Europe, calitate în care a inițiat conferințe naționale cu titlul volumului de față și a propus înființarea Societății Române de Victimologie. Este membrufondator al Societăţii Române de Victimologie (2022) și președinte al acesteia.
Din 2022 a devenit membră a Societății Mondiale de Victimologie și, de asemenea, membră a Societății Europene de Criminologie , fiind reprezentanta României în grupul de Victimologie, iar de anul acesta trainer CEPOL (052/2023, Veria, Grecia).
Din anul 2023 – 2027 va fi în Management Committee din partea României în COST Action CA 22106 – Migrant Disaster Victim Identification (MDVI).