Andrada Pleș



Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul consultanței fiscale, am coordonat proiecte complexe, în special în domeniul taxării directe, fiind implicată în spețe ce vizează atât impozitarea locală cât și pe cea internațională.

În cadrul activității profesionale, am oferit consultanță în domenii precum impozitarea întreprinderilor, impozitarea indivizilor, fiscalitate internațională, oferind totodată asistență în cadrul unor inspecții fiscale de anvergură.

De asemenea, sunt implicată în proiecte de restructurare fiscală, tranzacții de vizează fuziuni și achiziții, precum și în revizuirea și auditarea poziției fiscale a companiilor, asigurând optimizarea operațiunilor desfășurate din perspectivă fiscală.

Anterior, am acumulat o experiență de 3 ani în cadrul unei companii din Big4, cu specializare în domeniul fuziunilor și achizițiilor precum și al impozitării internaționale. Ulterior, am făcut parte din societăți de consultanță fiscală afiliate unor firme de avocatură de renume, acoperind zone de business diferite și asistând clienți în toate domeniile de impozitare.

Calitatea opiniilor profesionale oferite, atenția sporită la detaliile unei tranzacții, experiența lucrului cu clienți din toate zonele de business precum și pasiunea în creșterea unor echipe de succes reprezintă principalele coordonate care mă ghidează in activitatea profesională de zi cu zi.