Andra Cașu este Partener în cadrul departamentului de Asistență fiscală şi juridică al EY România și are o experiență de peste 19 ani în domeniul consultanței fiscale.

Este specializată în domeniul consultanței fiscale și, în particular, al asistenței în domeniul impozitarii directe cu focus special pe zona de servicii financiare și industria petrolieră.

Andra este liderul departamentului de Impozite Directe al EY România şi este totodată liderul Sectorului de Consultanţă fiscală şi juridică în Servicii Financiare pentru România şi regiunea CESA (Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale). Ea a acumulat experienţă semnificativă în domeniul consultanţei fiscale, iar portofoliul său de clienţi cuprinde companii multinaţionale din România şi străinătate, bănci, companii de asigurare şi leasing, fonduri de investiții, companii petroliere şi de energie, dar şi mari producători din diverse domenii industriale.

Andra Cașu este membru al Camerei Consultanților Fiscali din România și a absolvit facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice București.